Băieţii de la Vama Veche reuşesc întotdeauna să mă atingă, să-mi trezească amintiri -unele ce-mi aprţin, altele nu-... E incredibil cât sunt de profunzi, de simpli şi în acelaşi timp de complecşi. În toată mizeria asta ce ne înconjoară (la propriu şi la figurat) sunt lumina de care am nevoie. Sentimente, adolescenţă, nebunie, rebeliune, dragoste şi iar dragoste, durere, mare...vise... Poezie pură...
Mă bucur de tinereţea mea, de îndrăgostire, de visele ce mă călăuzesc! Mă bucur de iubire...Doamne, cât mai iubesc... Mă bucur de libertate... Zâmbesc nostalgic! Cât de ciudată e viaţa... şi totuşi...cât de mult o iubesc... Cât de mult îmi place să simt că trăiesc... Respir şi iubesc!
Ceaşca de ceai încă e călduţă... Mă îmbată aroma puternică de tei cu lămâie... Mica mea plăcere ce aş vrea să nu se mai termine....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu