Picături mărunte, aproape invizibile, reci... Picături subţiri, ascuţite, catifelate... Milioane de picături... Ploaie... Culori şterse, dizolvate... Atât de intim, de nostalgic...romantic...
Ploaia are un farmec pe care nu mulţi îl pot aprecia... E tristă şi dulce, plictisitoare şi fascinantă! Ploaia îţi spală sufletul... te trezeşte, te loveşte - uneori cu brutalitate, alteori uşor, dar mereu rece-
Ploaia mă îndeamnă la introspecţie, mă pune faţă în faţă cu mine... Prima oară când am scris în jurnalul meu era o noapte ploioasă de vară. Eram mică, abia învăţasem să scriu, dar sunetul ploii - sacadat, trist, puternic- răsuna în mine şi mă răscolea. Trebuia să mă descarc... Voiam să mă descopăr... Aşa că am început să aştern idei fără conţinut pe un caiet uitat undeva prin sertarele mele... La început temătoare, stângace, mai apoi fără niciun fel de reţineri... Şi gândurile curgeau, se revărsau pe hârtie asemeni ploii ce binecuvânta pământul lipsit de viaţă. Era bine... Mă eliberam şi mă cunoşteam. Începeam în sfârşit să explorez misterul din mine. De atunci iubesc ploaia. E singura care are puterea să mă răscolească de fiecare dată, mă umple de... mine...
Picăturile reci mă liniştesc... Sunt atât de catifelate...ca o mângâiere...ca o atingere revigorantă. Ploaia mă inspiră, o simt a mea, simt că avem o relaţie intimă şi că aşa cum numai ea mă poate înţelege, şi eu, la rândul meu, sunt singura care ştie să o simtă. E naiv...e exact ca atunci când citeşti o carte trăind-o cu atâta patimă încât o simţi a ta. Nu a ta în sensul că tu ai scris-o, ci a ta pentru că acum face parte din tine, din sufletul tău... e o bucată din tine. Simţi că nimeni nu poate aprecia cartea aceea aşa cum o faci tu.... Mi s-a întâmpat de câteva ori... Mă durea când observam că o citeşte şi altcineva. Aveam senzaţia că o profana... Aveam senzaţia dureroasă că pătrunde undeva în adâncul meu. Mă stăpâneam cu greu să-i smulg cartea din mână, dându-mi seama cât de stupidă eram.... De aceea am evitat mereu acele cărţi "la modă", pe care le citeau toţi (gen seria "Twilight", "Harry Potter", cărţile de şcoală etc)... Îmi era prea teamă de zvâcnirile dispertate din minte când aş fi văzut-o în mâna altcuiva... Îmi era teamă că vor distruge vraja ei şi deci o parte din mine...
La geam aud iar picături ce mă cheamă... O să ies să îmbrăţişez ploaia, să mă învelesc în ea, să mă acopăr de parfumul ei.... O să ies cu o umbrelă, nu pentru că mi-ar fi teamă de picături, ci pentru că îmi place să mă plimb sub umbrelă, jucându-mă cu ea copilăreşte, visând cu ochii deschişi... O să ies să mă las iar fascinată de culorile ce se dizolvă în faţa ochilor mei şi se contopesc în culoarea sufletului meu... O să ies cu cu tine în gând....şi o să-mi doresc să fi fost lângă mine ca să împărţim împreună magia picăturilor de ploaie... O să mă las sărutată de ele, o să te iubesc pe tine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu