Se făcuse deja seară...Aşteptarea a luat sfârşit. Stând rezemată în coate, cu capul abandonat în palme, încerca să-şi imagineze ce avea să se întâmple...Nimic special! De fapt, totul depindea numai de ea, de cum dorea ea să se simtă. În fond, nici măcar nu-i păsa. Pentru ce să se agite toţi? Era doar o zi de naştere...ziua ei de naştere...şi era atât de straniu, atât de linişte, un calm aproape perfect ce o răscolea. Îi era indiferent! Un zâmbet îi lumină faţa când din nimicul universal auzi versurile de la Vama Veche: "...16, 17...infinit..."
O adiere ce încă purta fierbinţeala zilei o sărută uşor pe umeri, pe gât şi apoi pe frunte, obligând câteva şuviţe rebele să se întoarcă la locul lor...Fără să ştie de ce, un fior îi săgetă tot corpul şi se opri impertinent în piept explodânt imediat în mii de fluturaşi ce se agitau leneşi prin stomac, probabil toropiţi şi ei de căldura de peste zi şi de emoţii inexplicabile...
-Hey Alex, nu mai dormi pe scaunul ăla! Trebuie să ne pregătim sunshine! We're gonna party tonight...
Cât de entuziasmate păreau toate...Le privea liniştită cum se agitau în faţa oglinzii: Ingrid cu rimelul, Ştef cu placa, iar Carmen se străduia sa-şi aşeze rochiţa. Erau atât de frumoase, pline de vitalitate, absolut fermecătoare în agitaţia şi nerăbdarea lor! "Vai de băieţi în seara asta..." şopti uşor în timp ce se ridica leneşă pentru a se integra şi ea în complicatele şi îndelungatele procese de pregătire ale fetelor pentu o ieşire.
Imaginea din oglindă o tulbura. Era aceeaşi ca şi în urmă cu un an şi totuşi atât de diferită. Părul tuns scurt, băieţeşte, era acum de lungime medie, drept, încadrându-i perfect faţa rotundă...ochii ardeau, iar privirea încă păstra o notă pierdută şi inocentă. Zâmbi din nou nostalgic...În piept i se zbătea un dor nebun....I se făcuse dor de ea...Dar nu se mai putea găsi....
-Prostii...rostise fără să înţeleagă prea bine de ce.
-S-a întâmplat ceva? Nu pari prea încântată, măi Harap-Alb!
- Nimic, Carmen! Absolut nimic...Sunt gata. Plecăm?
-Of course pisy! E seara noastră!
Era aşa cum se aştepta: prieteni ce-i zâmbeau şi o îmbrăţişau, voci cunoscute, glume, apoi...muzica! Muzica aceea puternică ce-i mişca tot corpul în ritmuri ameţitoare până pierdea chiar şi noţiunea sinelui. Nu-şi auzea nici gândurile, nici nu dorea... Se simţea absorbită într-o altă dimensiune, simţea ameţeala, abandonul total în neant...era ca şi cum cineva ar fi anesteziato...Ce senzaţie plăcută:să nu simţi nimic! În jur luminile o orbeau! Rar distingea feţe, auzea glasuri, se lăsa prinsă în fel de fel de jocuri...De fapt nu mai era ea acolo,ci doar umbra ei, o formă fără fond, un corp fără conţinut...şi se mişca neîncetat asimilând muzica şi muzica asimilândo pe ea. Voia să uite (ce?), voia să scape (de cine?), voia să se piardă (unde?)...Muzica o lovea, o izbea cu putere, îi ţipa isteric cuvinte fără sens...iar ea dansa, dansa fără încetare, dansa ca şi cum ar fi fost pentru ultima oară, ca şi cum ar fi vrut să răspundă loviturilor decibelilor, ca şi cum întreaga ei viaţă se concentra acolo, în ritmul mâinilor şi picioarelor sale...Se pierduse complet...
Brusc simţi o privire şi un foc o străbate uşor din cap până-n picioare. Din nou! O fierbinţeală o cuprinse. Ochii li se întâlniseră...Se simţea tulburată, ca şi cum cineva i-ar fi pătruns până în adâncul sufletului, dezarmând-o complet.
-Prostii...rostise ea încercând să uite impactul! Şi totuşi se întoarse din nou, în clipa următoare. Ciudat! El nu mai era acolo. O fi visat...
-Salut!
Acum era chiar în faţa ei...Voia să fugă, dar picioarele îi rămăseseră înţepenite...nu se putea mişca.
-Sunt Lucian. E o seară frumoasă, nu crezi?
- Alex...încântată. Într-adevăr, e o seară superbă...
"Eşti o fire romantică?" , pe drum spre casă întrebarea lui din timpul dansului încă îi răsuna puternic în minte! "Ce stupid" gândea, dar atunci de ce se simţea răscolită, neliniştită? Nu ştiuse ce sa-i răspundă...Devenea enervant! De fapt, ce-i păsa ei? Oricum, el avea s-o uite până a doua zi...dar ea încă îi simţea braţele în jurul taliei....încă îi auzea respiraţia...încă tremura...
-De ce eşti măi aşa serioasă? A fost o seară...woow! Doamne ce-am mai dansat...
-Da, a fost grozav! Însă, probabil am obosit...
-Sau te gândeşti cumva la tipul cu care ai dansat? Era simpatic. Ce tot vorbeaţi acolo?
-Care tip?
Cerceafurile reci o înfiorau...Simţea liniştea curgându-i prin vene. "Eşti o fire romantică?" "Posibil!" Pe fereastă se puteau vedea mii de stele dormind pe bolta cerească...Din întuneric se desprinde uşor Blaga:
"Seţos îţi beau mireasma şi-ţi cuprind obrajii
cu palmele-amândouă cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi, cum stăm.
Şi totuşi tu-mi şopteşti: "Mi-aşa de dor de tine"
