Gânduri de toamnă

       A trecut mai bine de o lună de când nu am mai scris nimic...Absolut nimic! Şi totuşi am avut atâtea tentative, atât de multe gânduri se zbăteau în mine, dar nu le puteam lămuri,nu reuşeam pur şi simplu să le dau un contur material, să le definesc. Acum îmi dau seama că nici măcar eu nu ştiam ce e cu ele, de unde vin şi încotro se îndreaptă...Nici măcar unul nu avea un final, o concluzie, nu avea continuitate sau structură. Erau toate "în aer", iar eu pluteam aiurea cu ele.

       Nu ştiu de unde mi-a venit ideea asta că dacă scriu ceva pe blog trebuie să fie lung, structurat şi bine argumentat. Gen eseu la şcoală...Proastă idee! Nu a făcut decât să mă agite şi să-mi dea dureri de cap. 

       Prin urmare dragilor m-am hotărât să las deoparte  toate formalităţile astea şi să vă prezint ideile, gândurile, bucuriile şi trăirile mele în stare brută. Asta dacă o să am chef să scriu....În general e cea mai bună metodă să te descarci, mai ales într-un anotimp nostalgic precum toamna, în care, cu fiecare picătură de ploaie, cu fiecare frunză căzută ţi se strâng în suflet nelinişti, gânduri de mult uitate, vise, romantisme...

        Romantisme...Că tot am ajuns la ele, ştiaţi că toamna e cel mai romantic anotimp? Acum nu-mi săriţi toţi în cap cu primăvara anotimpul dragostei, al îndrăgostiţilor sau mai ştiu eu ce. E şi asta adevărat, dar cercetătorii britanici au descoperit că majoritatea cuplurilor se formează sau îşi întăresc relaţia toamna. De ce? Pentru că în această perioadă simţim foarte acută nevoia de afecţiune, de protecţie, de siguranţă, de căldura unui corp alături de noi! Simţim nevoia să ne amestecăm cu frunzele umede multicolore, să ne contopim în ele într-un sărut, să alerăm cu el (ea) prin ploaie, să ne jucăm în munţi de culoare foşnitoare, să zâmbim  în lumina melancolică a unui apus, să stăm îmbrăţişaţi până dimineaţă cu gândul aievea, iar când ne trezim să bem o cafea aromată împreună...

      Vreau să alergi după mine într-o ploaie de frunze ameţitoare şi colorate şi să mă ţii strâns până ce timpul uită de noi, să mă săruţi până când buzele-ţi însângerate vor deveni violet- culoarea apusurilor înfrigurate- ...Să privesc cum razele leneşe ale soareleu se zbenguie în părul tău şi să vreau să mă alătur şi eu lor! Ia-mi mainile într-ale-tale şi încălzeşte-le, lipeste-ţi fruntea de a mea şi lasă-mă să mă joc cu nasul tău rece. Zâmbeşte!

        Dimineaţă, răcoare, culori, cafea, raze, atingere, tu, eu...noi...