miercuri, 2 martie 2011

Me, Myself and I

             Astăzi simt nevoia să mă regăsesc! Mi-e dor de mine...Mi-e dor să mă bucur de persoana mea! Mi-e dor să râd cu mine...de mine! Mi-e dor să mă iubesc! Mi-e dor să mă iert! Mi-e dor să-mi acord clipe de răsfăţ fără să mă simt vinovată! Mi-e dor să trăiesc cu nesaţ romane visătoare şi îndrăgostite, pline de iluzii....Mi-e dor să mă amăgesc....Mi-e atât de dor să mă simt bine doar eu cu mine!
           Dulcea amăgire nu mă mai îmbată....Nu mai pot să mă mint că e frumos afară, că verdele crud o să acopere temerile înfrigurate din mine....Nu mai pot să mă mint că sunt mulţumită de mine! Nu mai suport să simt cum se scurg zilele şi nopţile pe lângă mine fără să fac ceva....Ce?
             Poate că am crescut...Poate că doar m-am pierdut în iureşul aspiraţiilor, al viselor, al iluziilor, al wanna-be-urilor! Şi poate că mâine o să mă privesc în oglindă şi o să zâmbesc din nou...Astăzi, însă, o să stau cu mine la un ceai, la o discuţie...just Me Myself and I! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu